Întrebări frecvente și soluții RO e-Factura
BOCP® CloudSales este un ERP software de vânzări integrat cu sistemul RO e-Factura în vederea transmiterii manuale sau automatizate a facturilor către ANAF, precum și preluarea și recepționarea facturilor primite de la furnizori încărcate în spațiul privat virtual (SPV).
În cursul implementării RO e-Factura, clienții noștri s-au lovit de diverse situații și au avut întrebări pe care ni le-au adresat, și la care, am căutat împreună cele mai optime soluții în BOCP® CloudSales pentru a facilita întreg procesul de transmitere, primire și stocare a facturilor.
În continuare, prezentăm cele mai frecvente întrebări primite și răspunsurile noastre sau soluțiile la acestea:
Cum mă înregistrez în spațiul SPV?
Ca să te înregistrezi în SPV ca persoană juridică, trebuie în primul rând, să obții un certificat/semnătură digitală de la unul dintre furnizorii acreditați. Apoi, cu acest certificat trebuie să obții acces în SPV pentru firma ta. Accesezi site-ul ANAF meniul Servicii Online – Inregistrare utilizator – Spațiul privat virtual.
La rubrica Persoane juridice și alte entități fără personalitate juridică accesezi Înregistrare utilizatori persoane juridice și alte entități fără personalitate juridică, apoi dai click pe Înregistrare utilizatori cu certificat digital, .
Completezi formularul care se deschide, încarci documentul pe care l-ai primit împreună cu certificatul digital, încarci o arhivă zip cu documentele justificative (copie CI și documentul care atestă calitatea ta în companie), completezi codul de validare și trimiți cererea.
După ce ANAF ți-a aprobat cererea și ai reușit să te conectezi cu succes în SPV, conectarea aplicației BOCP® CloudSales cu ANAF se face prin apăsarea unui simplu buton Conectare la ANAF.
În câte zile de la emiterea facturii trebuie să o încarc în SPV?
Până la data de 30.06.2024 facturile se încarcă în termen de 5 zile lucrătoare, și începând cu 01.07.2024 facturile se încarcă în termen de 5 zile calendaristice. Prima zi a facturii este considerată ziua în care a fost emisă.
Din BOCP® CloudSales pot trimite facturile automat în sistemul RO e-Factura?
Da! BOCP® CloudSales are implementată opțiunea de transmitere automată cu posibilitate de a seta termenul în care să fie trimisă factura (imediat după emitere, a doua zi, a treia zi, a patra zi, a cincea zi)
Trebuie să trimit în RO e-Factura toate facturile pe care le emit?
În SPV trebuie încărcate doar facturile emise către instituții guvernamentale și către persoane juridice stabilite în România, operatori economici care au o firmă înregistrată în România.
Facturile emise către persoane fizice se încarcă în SPV doar dacă oferă servicii de turism, iar clientul persoană fizică, achită cu tichete de vacanță/vouchere de turism. Facturile emise către persoane fizice se pot înmâna acestora în formatul clasic.
NU se încarcă următoarele:
- bonuri fiscale cu CUI înscris/facturi simplificate
- facturi emise pentru livrări intracomunitare, exporturi extracomunitare
- orice operator economic care nu este înregistrat în România.
BOCP® CloudSales îți oferă posibilitatea de a seta tipurile de facturi care să se trimită automat, iar în cazul în care facturezi din diferite serii, ai posibilitatea de a seta din care serie să se transmită facturile. Totodată, există implementat un filtru care identifică facturile emise către persoane juridice din afara României și le exclude automat din trimiterea către RO e-Factura.
Facturile clasice, în format PDF se mai acceptă?
Începând cu 01.07.2024 nu se mai acceptă facturile în niciun alt format decât cel trimis prin e-Factura, dacă factura emisă se încadrează în condițiile impuse de lege pentru a fi trimisă la ANAF.
În celelalte cazuri, se acceptă formatul clasic, pe hârtie, PDF trimis prin email, etc.
Care sunt amenzile pentru neîncărcarea facturilor în termenul legal?
- Pentru firmele mari între 5000-10000 RON
- Pentru firmele mijlocii între 2500-5000 RON
- Pentru firmele mici între 1000-2500 RON
În cazul în care facturile nu sunt încărcate deloc, amenda va reprezenta 15% din valoarea facturii, iar amenda se va aplica atât cumpărătorului dacă acesta înregistrează factura primită prin altă modalitate decât sistemul RO-eFactura.